Get Adobe Flash player

Baroul – institutie de interes public

R O M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
SECŢIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Dosar nr. 49690/3/2009

DECIZIA CIVILĂ nr. 2047
Şedinţa publică din 04.10.2010
**************

Pe rol se află soluţionarea recursului formulat de recurentul-pârât MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE împotriva sentinţei civile nr. 791/05.03.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 49690/3/CA/2009 în contradictoriu cu intimatul-reclamant Z.C.B. având ca obiect „comunicare informaţii de interes public”.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe, prin consilier juridic Radu Avram, care depune delegaţie în şedinţă publică şi intimatul-reclamant Z.C.B., personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care,
Intimatul-reclamant Z.C.B. depune întâmpinare la dosarul cauzei, comunicându-i copia acesteia, în şedinţă publică, recurentului-pârât, prin consilier juridic.
Recurentul-pârât MAE, prin consilier juridic, depune la dosar, în şedinţă publică, un set de înscrisuri constând în practică judecătorească.
Nemaifiind cereri de formulat şi excepţii de invocat, Curtea acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurentul-pârât MAE, prin consilier juridic, învederează că pentru menţinerea unei practici unitare în cauze similare, de la începutul anului judecătoresc au existat cel puţin 4 cauze înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti în care a fost cel puţin un membru al completului de judecată din prezenta cauză. Arată că au fost formulate cereri distincte, pe ani. În dosarul prezentei cauze, are ca obiect o cerere pentru acordarea unor date statistice pentru anul 2008. În toate cauzele anterioare, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat soluţii de admitere a recursurilor şi a dispus respingerea acţiunii de fond, ca neîntemeiată. Anul pentru care se solicită informaţii statistice nu are nicio relevanţă. Solicită admiterea recursului formulat în sensul practicii Curţii de Apel Bucureşti.

 

Vizualizeaza articolul complet  <AICI>

Descarca articolul    <AICI>

Parteneri:

BAROUL ILFOV - Operator de Date cu Caracter Personal numar A.N.S.P.D.C. - 26116