aplicatie-conversie-audio-text-avocati

Vă facem cunoscut că în cadrul acțiunilor inițiate de Uniunea Națională a Barourilor din România pentru „Ziua Europeană a Avocaților – 2017” cu tema „AVOCAȚII ÎN E-VOLUȚIE”, în ședința din 07 octombrie 2017, Comisia Permanentă a UNBR a luat act de finalizarea aplicației „Conversie audio în text”, instrument destinat tehnoredactării documentelor după dictare, pus la dispoziția avocaților prin intermediul contului din „Tabloul național al avocaților”, bază de date constituită din tablourile avocaților barourile membre UNBR.

______________________

Prin prezenta va comunicam mesajul prin care, conducerea U.N.B.R., va invita la formularea de propuneri  pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul Justiției.

 

“ În ziua de 10 octombrie 2017 reprezentanții UNBR au participat la lucrările Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul Justiției.

La Comisia constituită pentru reglementările din domeniul penal a participat domnul vicepreședinte UNBR avocat Petru Ciobanu iar la Comisia din domeniul legislației civile a participat vicepreședinte domnul vicepreședinte UNBR avocat Traian Cornel Briciu.

În fiecare dintre subcomisii s-a stabilit că obiectivul activității acestora este armonizarea obligatorie a textelor din noile coduri cu deciziile Curții Constituționale, cu rapoartele Comisiei de la Veneția și rapoartele GRECO, puse la dispoziție de către Ministerul Justiției.

Comisia a pus la dispoziție materialele din atașament pe care vi le comunicăm. S-a stabilit că următoarele ședințe ale fiecăreia dintre subcomisii vor fi anunțate la Uniunea Națională a Barourilor din România.

Pentru a asigura consultarea barourilor și a avocaților interesați am decis ca la nivelul Uniunii Naționale a Barourilor din România, prin aplicația ”Tabloul național al avocaților” la adresa www.ifep.ro să se organizeze consultarea tuturor barourilor și, distinct, a avocaților interesați prin formularea de către barouri sau de către avocați a răspunsurilor la chestionarele atașate sub forma propunerilor corespunzătoare modificărilor ce se impun pentru armonizarea Noilor Coduri, cu deciziile Curții Constituționale, care au declarat neconstituționalitatea totală sau parțială a unora dintre prevederile acestora.

Propunerile astfel formulate vor fi apoi transmisie direct membrilor Comisiei parlamentare.

La lucrările fiecărei Subcomisii pot participa din partea Uniunii Naționale a Barourilor din România și membrii Consiliului UNBR care își exprimă disponibilitatea în raport de domeniul de interes (penal / legislația civilă).

Nu s-au transmis datele exacte ale ședințelor Subcomisiilor, astfel că cei care pot să se implice în activitatea comisiilor în numele UNBR care are doar calitatea de „Invitat” ar trebui să se angajeze ferm că vor fi prezenți la orice convocare ce le va fi transmisă imediat după comunicările făcute de Comisie către UNBR.

 Anexe atasate mesajului

1- MODIFICĂRI CPC

2- MODIFICĂRI CPC (1)

 

 

Av. dr. Gheorghe FLOREA,

 PREȘEDINTE  U.N.B.R.”